Î: În ultimii ani, asistăm tot mai mult la discuții despre
sustenabilitate și adoptarea unui comportament responsabil față de mediu.
Care sunt politici...
Acum 4 luni
miercuri, 19 noiembrie 2008
marți, 11 noiembrie 2008
duminică, 2 noiembrie 2008
Soarele aplecat cu resemnare pe zari, pare capul balai al luminii ingenunchiate, pe care cerul o invesmanta in umbra noptii...a apus...dar vantul ii flutura inca pe dealuri, prin vazduh, despletirea luminoasa a razelor ramase.
Imi pare ca privesc parul taiat al unei fete frumoase care se calugareste imbracand pentru totdeauna rasa intunecata.
Cad frunzele padurii, si crengile- din ce in ce mai abatute- sunt lungi priviri incremenite dupa caderile necontenite.
De ce imi simt trupul tot mai impovarat de mahniri?
De ce-l simt cum se-ncovoaie tot mai greu spre pamant?
De ce imi atarna bratele vlaguite? De ce vrea timpul sa-mi smulga sufletul care-mi falfaie deasupra cerului, ca un steag al luminii? De ce vrea sa mi-l impovareze cu mahniri fara rost?
Trunchiul de copac din care viata mi-a faurit trupul isi aduce aminte ca de mult isi pierdea si el frunzele- la vreme de toamna- laolalta cu padurile.
Si sufletul aplecat pe trup ca o ureche pe o scoica asculta infiorat nalucile fosnitoare ale toamnelor de odinioara.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
